Responsible innovation is centered around the ideal that societal stakeholders are entitled to participate in scientific and technological decision-making by voicing their needs and worries. Individuals who believe in science conspiracies (referred to here as ‘science conspiracists’) pose a challenge to implementing this ideal because it is not clear under what conditions their inclusion in responsible innovation exercises is possible and advisable. Yet precisely because of this uncertain status, science conspiracists constitute an instructive case in point to travel towards the (...) edges of inclusion and understand how we draw the line between ‘includables' and ‘unincludables’. In this paper, we seek to explore this relationship between responsible innovation and science conspiracism by using the method of thought experimentaiton. We test four possible exclusion criteria for science conspiracists. We conclude by revisiting the relationship between conspiracism and responsible innovation and sketching a novel perspective on the ideal of stakeholder inclusion. (shrink)

When a technology is seen as the right solution to a recognized problem, the development of alternative technologies comes under threat. To secure much-needed resources, proponents of alternative technologies must, in these conditions, restart societal discussion on the status quo, a process at once technological and discursive known as ‘path creation’. In this article, we investigate discussion-restarting strategies employed by supporters of emerging technologies in the field of solar fuels, particularly the advocates of a technology referred to as ‘artificial photosynthesis’. (...) For illustrative purposes we explore four such strategies: revisiting weak spots, resizing the problem, redefining the game, and renegotiating labels. We conclude with a methodological reflection on the empirical study of discursive strategies in a socio-technical system. We further suggest a more systematic application of discourse-analytical and argumentation-theoretical insights that can complement current scholarship on path dependence and path creation. (shrink)

Traditional approaches to conflict are oriented towards establishing consensus, either in the form of a resolution of the conflict or in the form of an ‘agree-to-disagree’ standstill between the stakeholders. In this paper, we criticize these traditional approaches, each for specific reasons, and we propose and develop the agonistic approach to conflict. Based on Chantal Mouffe’s agonistic democratic theory, the agonistic approach to conflict is more welcoming of dissensus, replacing discussion stoppers with discussion starters and replacing standstills with contestation. We (...) illustrate such replacements and develop this approach, we analyse technological conflicts in a concrete R&D setting: the global hydrogen economy. From this context, we focus on the conflict between the proponents of blue hydrogen and those of green hydrogen. We conclude by highlighting the advantage of the agonistic approach but also drawing attention to its own specific risk, namely, antagonism. (shrink)

R&D collaborations between industry, government, civil society, and research ) have recently gained attention from R&D theorists and practitioners. In aiming to come to grips with their complexity, past models have generally taken a stakeholder-analytical approach based on stakeholder types. Yet stakeholder types are difficult to operationalise. We therefore argue that a processual model is more suited for studying the interaction in QHCs because it eschews matters of titles and identities. We develop such a model in which the QHC is (...) represented as a process of generating four types of value: research value, market value, political value, and societal value. We then apply this processual model in analysing real-life cases of friction in QHCs. Friction is seen, not as an interpersonal clash, but as a discrepancy between two or more value-creation processes that compete for limited resources. (shrink)

The inclusion of stakeholders in science is one of the core ideas in the field of responsible innovation. Conspiracists, however, are not your garden-variety stakeholders. As the COVID-19 pandemic has shown, the conflict between conspiracists and science is deep and intractable. In this paper, we ask how the game of responsible innovation can be played with those who believe that the game is rigged. Understanding the relationship between conspiracism and responsible innovation is necessary in order to understand the unvisited corners (...) of the science-society interface in the post-pandemic future. We claim that pluralism, already part of the philosophical background that spurred responsible innovation, can offer insights into how conspiracism can be approached. As a case in point, we develop these insights starting from the policy on conspiracism developed in 2021 by the European Commission. We show that the ideal of inclusion can only be extended to conspiracists by accepting a pluralist framework, and we explain this pluralist response. (shrink)

I reconstruct the civic republican foundations of Eugene Debs’s socialist critique of capitalism, demonstrating how he uses a neo-roman conception of freedom to condemn waged labour. Debs is also shown to build upon this neo-roman liberty in his socialist republican objections to the plutocratic capture of the law and threats of violence faced by the labour movement. This Debsian socialist republicanism can be seen to rest on an ambitious understanding of the demands of citizen sovereignty and civic solidarity. While Debs (...) shares some of the commitments of earlier American labour republican critics of capitalism, he departs from them in his thoroughgoing commitment to common democratic ownership of productive property. His socialist republicanism remains valuable today for its ability to illuminate features of plutocratic control, judicial autocracy, and the regime of property best suited to suppressing economic domination. I conclude that Debs not only deserves a prominent place in an emerging radical republican canon but presents a distinctive contrast with many of his Marxist contemporaries and offers a compelling challenge to recent liberal, plebeian, and socialist forms of republicanism. (shrink)

Unul dintre cele mai importante subiecte de dezbatere în contextul deliberărilor publice privind revizuirea Constituției a fost lansat, fără îndoială, de solicitările de revizuire a ei in sens creștin. Solicitările în discuție au fost făcute, după cum este cunoscut, de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în 5 martie 2013. Potrivit acestor solicitări, ar fi dezirabil ca, printre altele, noua Constituție „să facă referire la numele lui Dumnezeu”, să „sublinieze ... importanța tradiției creștine a poporului român”, să evidențieze „rolul (...) pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut și îl are în istoria țării” și – nu în ultimul rând – să recunoască „necesitatea predării religiei în școală.” In acest articol, explorez, în limitele spațiului pe care îl am la dispoziție, fiecare dintre aceste solicitări. Obiectivul meu fundamental este acela de a arăta că – și de a explica de ce – niciuna dintre ele nu este o solicitare „rezonabilă”. Prin aceasta înțeleg că niciuna dintre solicitările Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu este suficient susținută argumentativ și – mai ales – că niciuna dintre ele nu este compatibilă cu idealul unei societăți organizate și guvernate în baza unor valori precum libertatea, egalitatea și echitatea în relațiile dintre cetățeni. Ceea ce sper să arăt este, cu alte cuvinte, că, dat fiind respectul pe care îl datorăm acestor valori, România trebuie să rămână și în viitor un stat laic sau, poate mai corect spus, unul neutru din punct de vedere religios, așa cum statuează în prezent articolul 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Articolul precizează, reamintesc, că în România „nu există religie de stat” și că „statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”. (shrink)

Conceptul de dreptate socială este unul dintre cele mai controversate concepte ale filosofiei politice. Foarte puține aspecte legate de acest concept nu sunt înconjurate de controverse și dezbateri argumentative. Unele dintre cele mai importante astfel de controverse sunt cele legate de definirea, de specificarea și de legitimitatea lui. Prima este, în esență, o controversă în privința răspunsului la următoarea întrebare: care este conceptul care surprinde cel mai bine trăsătura fundamentală a dreptății și nedreptății sociale? A doua este o controversă în (...) privința exigențelor sau a principiilor „corecte” ale dreptății sociale. În sfărșit, a treia este o controversă pe marginea acceptabilității conceptului de dreptate socială. În studiul de față prezint pe scurt principalele idei, poziții și argumente invocate de filosofii politici recenți în cadrul fiecăreia dintre aceste controverse. (shrink)

Un articol cu un asemenea titlu pare să nu mai aibă nevoie de precizări referitoare la obiectivul său. Ce alt obiectiv aş putea avea decât acela de a răspunde la întrebarea din titlu? Principalul meu scop este, într-adevăr, definirea şi prezentarea cât mai exhaustivă a tezelor multiculturalismului (în limitele de spaţiu de care trebuie să ţin seama în cadrul articolului). Am în vedere, trebuie menționat, doar multiculturalismul ca teorie politică normativă, nu şi multiculturalismul ca multiculturalitate sau pluralism cultural, ca prezenţă (...) pe teritoriul unui stat a mai mult de o comunitate culturală (etnică, naţională, religioasă) care doreşte să-şi protejeze identitatea, valorile şi practicile pe care le împărtăşeşc membrii săi. (shrink)

Nu cu foarte mult timp în urmă, grupul de teorie socială şi politică din cadrul proiectului POSDRU 89/1.5/S/56815 „Societatea bazată pe cunoaştere-cercetări, dezbateri, perspective”, a publicat, tot la editura Institutul European, lucrarea Concepte şi teorii social-politice. Volumul de faţă reprezintă un nou pas al grupului nostru de lucru în realizarea proiectului inaugurat prin publicarea acelei lucrări. Este vorba, reamintesc, despre proiectul elaborării unor volume care să-i ajute pe cei interesaţi în iniţierea (lor sau a altora) în teoria (şi în special (...) filosofia) politică, mai ales în dezvoltările sale conceptuale, argumentative şi problematologice recente. Desigur, nu am intenţionat în mod expres ca aceste volume să fie utile doar în această direcţie. Speranţa noastră a fost, dimpotrivă, ca ele să fie interesante şi pentru cercetătorii cu experienţă în investigarea şi dezbaterea temelor abordate în cadrul lor, mai ales pentru că unele capitole prezintă idei, argumente sau perspective originale, care, credem noi, merită atenţia critică a comunităţii cercetătorilor români. Menirea lor fundamentală rămâne totuşi, în intenţia noastră, cea introductivă. Aşa cum recunoşteam în cuvântul său înainte, Concepte şi teorii socialpolitice nu este deloc un volum exhaustiv. Teorii şi ideologii politice reprezintă, în bună măsură, şi o încercare de a compensa cumva acest „defect” al volumului în cauză. Desigur, nici publicarea lui nu ne permite să susţinem că am atins obiectivul oferirii unei introduceri cât mai complete în teoria/filosofia politică actuală. Deşi Teorii şi ideologii politice prezintă câteva dintre cele mai importante teorii sau ideologii politice contemporane, există multe altele care nu sunt prezentate (sau cel puţin nu sunt prezentate atât de detaliat pe cât ar fi meritat) între paginile sale. Mă refer aici, spre exemplu, la libertarianism, comunitarianism, cosmopolitism sau capabilism (ca teorie a dezvoltării umane). Ne consolăm însă în baza a trei argumente. Unul este acela că, aşa cum se poate observa cu uşurinţă din cuprinsul său, cartea de faţă prezintă totuşi un număr important dintre principalele teorii şi ideologii politice recente (unele dintre ele pentru prima dată în literatura românească de specialitate). Al doilea este acela că unele dintre teoriile sau ideologiile politice care nu sunt abordate aici au beneficiat deja de prezentări competente şi atente la noi (unele dintre ele chiar în Concepte şi teorii social-politice). În sfârşit, al treilea argument este acela că sperăm cu toţii că prezentul volum nu reprezintă ultimul nostru pas în realizarea obiectivului menţionat în debutul acestei intervenţii. Sperăm, altfel spus, să putem prezenta acele teorii sau ideologii politice care nu şi-au găsit locul între paginile lui sau ale celui precedent cu o altă ocazie. Ţin să precizez însă că volumul pe care îl introduc prin această intervenţie nu este întrutotul o continuare a celui precedent, deşi între ele există, desigur, destule afinităţi, relaţii şi continuităţi tematice. Mai exact, el nu ar putea fi descris totalmente neproblematic ca reprezentând „al doilea tom” al volumului Concepte şi teorii social-politice. Titlul său este menit să indice acest lucru. Dacă lucrarea anterioară era centrată pe prezentarea unora dintre principalele concepte ale teoriei/filosofiei social-politice contemporane, cartea de faţă prezintă câteva dintre principalele teorii sau ideologii dezvoltate şi apărate de politologii, filosofii, economiştii sau „ideologii” politici contemporani. Nici de această dată nu voi încerca să rezum principalele idei expuse sau metodologii utilizate de către autori în prezentarea teoriilor sau ideologiilor politice care se regăsesc între paginile ce urmează. Temeiul meu este acelaşi: acolo unde au considerat că este cazul, autorii capitolelor şi-au rezumat ei înşişi ideile prezentate sau/şi metodologiile utilizate. În plus, cititorul interesat să-şi facă o idee prealabilă despre conţinutul ideatic şi problematologic al cărţii dispune de un rezumat al ei (în limbile engleză şi franceză) în finalul său. În consecinţă, mă voi mulţumi să închei doar prin a exprima încă o dată speranţa noastră că această carte se va dovedi utilă celor cărora li se adresează cu preponderenţă. Sperăm, în alte cuvinte, ca ea să le fie de ajutor în înţelegerea şi evaluarea adecvată a teoriilor şi ideologiilor pe care le prezintă. Şi mai important, sperăm că ea îi va stimula să caute să aprofundeze cercetarea acestor teorii şi ideologii şi – mai ales – să iniţieze propriile investigaţii sistematice şi riguroase în această privinţă. Dezvoltarea politologiei şi a filosofiei politice în spaţiul românesc, ca să nu mai vorbim despre clarificarea şi fundamentarea cât mai completă şi adecvată a opţiunilor ideologice ale partidelor politice din România, au nevoie de acest lucru. (shrink)

Pe parcursul anului trecut, la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zane” din Iaşi, a avut loc workshopul „Concepte şi argumente în filosofia social-politică. Interpretări şi dezbateri”. Workshopul s-a desfăşurat în cadrul proiectului POSDRU „Societatea bazată pe cunoaştere: cercetări, dezbateri, perspective”. Cartea de faţă este principalul rezultat al acestui workshop. Ea a fost gândită şi propusă spre publicare în primul rând din speranţa că va fi utilă celor care doresc să se iniţieze – sau celor care încearcă să-i iniţieze (...) pe alţii – în teoria şi filosofia social-politică (mai ales cea contemporană). Aceasta cu atât mai mult cu cât, la noi, lucrările de acest tip (fie semnate de autori români, fie traduceri) sunt încă destul de rare. Mă refer aici la lucrările care acordă o atenţie specială (şi) filosofiei politice (teoriei politice normative), nu doar ştiinţei politice sau politologiei (teoriei politice empirice). Dacă cele din urmă apar din ce în ce mai frecvent în ultima vreme, cele dintâi rămân, din păcate, foarte puţine, chiar insuficiente. Cartea nu este nici pe departe una exhaustivă. În ciuda acestui „defect”, cred că ea îşi poate îndeplini totuşi obiectivul fundamental, fie şi numai pentru că oferă analize, prezentări şi comentarii despre câteva dintre cele mai importante concepte şi teorii din teoria socială şi politică recentă. Mai mult, în cadrul ei sunt discutate inclusiv unele concepte sau/şi teorii încă puţin analizate la noi (precum „multiculturalismul”, „dreptatea socială”, „genul” sau „democraţia deliberativă”). Se obişnuieşte uneori ca autorul introducerii unui volum de acest tip să prezinte în rezumat şi principalele idei apărate sau/şi metodologii utilizate de autorii fiecăruia dintre capitole. Eu nu voi face acest lucru. Motivul? Aş risca să fiu redundant, de vreme ce astfel de precizări şi rezumate au fost deja realizate de autorii volumului, chiar în debutul capitolelor pe care le semnează. Acestea fiind spuse, ţin să mai evidenţiez doar un singur lucru: aşa cum se va observa cu siguranţă, multe dintre capitolele lucrării nu sunt simple texte introductive (deşi au, fără îndoială, şi o astfel de dimensiune). Altfel spus, autorii acestor capitole nu s-au mulţumit să prezinte doar ideile, argumentele sau teoriile altor autori (şi în special ale celor consideraţi de referinţă) în problemele pe care le analizează. De multe ori, ei prezintă, dimpotrivă, şi idei, opinii, interpretări, argumente, perspective sau chiar teorii ori măcar „semiteorii” proprii asupra conceptelor şi problemelor pe care le abordează. Acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Pentru fiecare dintre autorii capitolelor din acest volum, conceptele şi problemele pe care le prezintă aici constituie o preocupare sistematică şi constantă, dacă nu chiar preocuparea lor fundamentală, cel puţin în ultimii ani. De altfel, cel puţin în România, preocupările şi contribuţiile în domeniu ale multora dintre ei sunt deja cunoscute şi comentate, fie şi doar în cercul restrâns al specialiştilor şi al celor interesaţi de teoria social-politică. (shrink)

As one of the most prominent figures of dystopic posthumanism Francis Fukuyama views biotechnological revolution as presumably the most dangerous challenges we are going to face in what he calls our posthuman future. In his opinion human enhancement will lead inevitably to some forms of eugenic practices, blurring the difference between humans and other live forms, posing the problem of legal status of modified individuals, etc. Hence he calls for establishment of a new regulatory instruments for controlling biotechnological research and (...) development. Those instruments, Fukuyama says, should refer to and protect his original notion of human nature. In the article I try to criticaly examine the way Fukuyama constructs this notion. (shrink)

Higit na pinatingkad ng kasalukuyang administrasyon ang pagmamaliit sa kakayahan ng kababaihang Pilipino na ating pinaghihirapang ibangon sa loob ng napakahabang siglo, at sa pagtatangkang ipanumbalik ang egalitaryadong lipunang prekolonyal ng mga Pilipino. Mula sa kung paano maliitin ang kapasidad ng isang babae na mamuno ng isang ahensya o bansa hanggang sa kung paano ginagawang katatawanan ang kultura ng impunidad katulad ng panghihipo, panggagahasa, pananakit, pang-aabuso, at iba pang malapatriyarkal, misogynistiko, at machismong pananaw na itinatatak sa kamalayan ng mga Pilipino. (...) Sa likod ng unos na ito sa Araling Pangkasarian at higit sa lahat, sa Araling Pangkababaihan, hindi natitinag ang ilang mga akademiko at iskolar na tumuklas at paibayuhin ang mga babasahing magtatanghal sa dangal ng kababaihan. Sa abot ng aking nalalaman, ang akda ni Nancy Kimuell-Gabriel na Ang Araling Kababaihan at Kasarian sa Araling Pilipino at Wikang Filipino: Kalagayan at Hinaharap ay komprehensibong naglatag ng limpak-limpak na literaturang tumugaygay at kumakatig sa pagpapahalaga sa sektor ng kababaihan, gamit ang tematikong pagsasaray – pamilya at papel ng kababaihan; buhay at pakikibaka ng kababaihang maralita; kababaihan sa migrasyon; karahasan batay sa kasarian; disaster at vulnerabilidad; kababaihan sa bilangguan; sa mass media; sa sining at panitikan; sa mundong digital; relihiyon; etnisidad; pulitika at sekswalidad; at marami pang iba. (shrink)

In this, the first published collection of writings by Hippolyte Havel (1871–1950), Nathan Jun brings a crucial, yet largely forgotten revolutionary figure back into historical focus. Havel was a Czech anarchist at the center of New York’s political and artistic circles at the turn of the twentieth century. He was an editor of numerous publications, including Emma Goldman’s Mother Earth and his influence on several writers, artists, and intellectuals (including Eugene O’Neill, Joseph Stieglitz, and Sadakichi Hartmann) helped shape American modernism. (...) Proletarian Days provides an illuminating introduction to the man and his times. (shrink)

Revista Intelligence Info este o publicație trimestrială din domeniile intelligence, geopolitică și securitate, și domenii conexe de studiu și practică. -/- Cuprins: -/- EDITORIAL Rolul serviciilor de informații în război, de Nicolae Sfetcu -/- INTELLIGENCE Intelligence Analysis, de Nicolae Sfetcu -/- ISTORIA Reformele serviciilor secrete de la Mihail Moruzov la Eugen Cristescu, între inovație și decadență, de Rodica Liseanu Take Ionescu – O biografie vectorială în istoria partidelor politice și în semantica diplomației, de Rodica Liseanu -/- GEOPOLITICA Apusul universalismului (...) european, de Lisa-Maria Achimescu Chinese Hegemony in the Production of Rare Earths, de Emilian M. Dobrescu România. Între ‘gura de rai’ geografică şi răspântia geopolitică, de Radu Carp -/- SECURITATE Schimbarea paradigmelor în mediul internațional de securitate, de Alexandru Cristian Adevăr și dezinformare în fenomenul OZN, de Dan D. Farcaș -/- ȘTIINȚA INFORMAȚIEI Utilizarea analiticii rețelelor sociale în intelligence, de Nicolae Sfetcu -/- ISSN 2821-8159 ISSN-L 2821-8159, DOI: 10.58679/II30199. (shrink)

Revista Intelligence Info este o publicație trimestrială din domeniile intelligence, geopolitică și securitate, și domenii conexe de studiu și practică. -/- Cuprins: -/- EDITORIALE / EDITORIALS -/- Tiberiu TĂNASE Considerații privind necesitatea educării și formării resursei umane pentru intelligence–ul național Considerations regarding the need to educate and train human resources for national intelligence Nicolae SFETCU Epistemologia activității de intelligence Epistemology of intelligence Nicolae SFETCU Rolul serviciilor de informații în război The role of the intelligence agencies in a war Nicolae SFETCU (...) Evoluția inteligenței artificiale în domeniul securității naționale The evolution of artificial intelligence in the field of national security -/- INTELLIGENCE / INTELLIGENCE -/- Ovidiu BOUREANU O scurtă istorie a spionajului: spionajul modern de la Războiul Rece la Războiul împotriva terorii A Brief History of the Spy: Modern Spying from the Cold War to the War on Terror Ioana PĂIUȘ, Tiberiu TĂNASE Securitate și informații într-o lume în schimbare Security and intelligence in a changing world Nicolae SFETCU Activitatea de intelligence - Ciclul intelligence Intelligence Activity – Intelligence Cycle Tiberiu TĂNASE Controlul asupra Intelligence –ului Control over Intelligence Tiberiu TĂNASE Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale Information and the need to manage information resources Tiberiu TĂNASE Controlul parlamentar al serviciilor de informații Parliamentary control of intelligence services Tiberiu TĂNASE Mecanisme de control democratic al activității serviciilor de informații Mechanisms of democratic control of the activity of intelligence agencies Nicolae SFETCU Analiza informațiilor Intelligence Analysis Bogdan-George RĂDULESCU Cum ar trebui să fie utilizată analiza intelligence pentru a contracara războiul cognitiv? How should intelligence analysis be utilized to counter cognitive warfare? -/- ISTORIE / HISTORY -/- Tiberiu TĂNASE Biroul de Informații al Secției Militare din Transilvania și rolul său în campania pentru apărarea României Mari The Intelligence Office of the Transylvanian Military Section and its role in the campaign for the defense of Greater Romania Stan PETRESCU Pacepa, Kuklinski, Pollard și românii Pacepa, Kuklinski, Pollard and the Romanians Tiberiu TĂNASE Contracararea de către SSI a activităților informative și acțiunilor Serviciilor Germane și Sovietice de Informații implicate în evenimentele din 21 - 23 ianuarie 1941 Countering by the SSI of the informational activities and actions of the German and Soviet Intelligence Services involved in the events of January 21-23, 1941 Tiberiu TĂNASE Alexandru Ioan Cuza, fondatorul Intelligence-lui statului modern românesc Alexandru Ioan Cuza, Founder of the Intelligence of the Modern Romanian State Tiberiu TĂNASE, Bogdan MUSCALU Puncte de vedere privind tradițiile romane în istoria intelligence-lui Viewpoints on Roman traditions in history intelligence Tiberiu TĂNASE Istoria Serviciului Român de Informații – serviciu de intelligence competitiv, și strategiile de intelligence History of the Romanian Intelligence Service – competitive intelligence service, and intelligence strategies Rodica LISEANU Reformele serviciilor secrete de la Mihail Moruzov la Eugen Cristescu, între inovație și decadență Secret service reforms from Mihail Moruzov to Eugen Cristescu Rodica LISEANU Take Ionescu – O biografie vectorială în istoria partidelor politice și în semantica diplomației Take Ionescu - A Vectorial Biography in the History of Political Parties and the Semantics of Diplomacy Remus MACOVEI Trădători și trădători Traitors and traitors -/- GEOPOLITICA / GEOPOLITICS -/- Antoaneta AVRAM Pandemia de COVID-19 și consecințele ei în peisajul anului 2022 The COVID-19 pandemic and its consequences in the landscape of 2022 Darius-Antoniu FERENȚ, Ioan MANCI Analiza conflictului ruso-cecen din perspectivă militară Analysis of the Russian-Chechen conflict from a military perspective Lisa-Maria ACHIMESCU Apusul universalismului european The decline of European universalism Emilian M. DOBRESCU Hegemonia chineză în producția de pământuri rare Chinese Hegemony in the Production of Rare Earths Ionuț-Daniel GORGOVAN ”Descurajarea integrată”. Analiză asupra strategiei SUA în Pacific "Integrated deterrence". Analysis of US Pacific Strategy Tiberiu TĂNASE, Violeta Ioana NAGÂȚ Conflictul arabo-israelian. Percepții privind cauzele și natura conflictului. Repere istorice și actualitate The Arab-Israeli conflict. Perceptions of the causes and nature of conflict. Historical landmarks and current affairs -/- SECURITATE / SECURITY -/- Tănase TIBERIU Minighid de pregătire și protecție contrainformativă Counterintelligence preparation and protection mini-guide Darius-Antoniu FERENȚ ISIS - Jocul morții - Martiri, asasinate și fascinație The Killing Game - Martyrdom, Murder and the Lure of ISIS Traian OSTAHIE Abordări generale ale conceptului de cultură de securitate For a 21st century realism Dalia Elena SILAGHI Terorismul cibernetic: o formă contemporană de terorism Cyber Terrorism: A Contemporary Form of Terrorism Paul Alexandru HELER Conflictul asimetric și consecințele sale în securitatea Asiei Asymmetric Conflict and Its Consequences in Asian Security Daria-Maria TÂRNĂVEAN Confruntarea informațională și repercusiunile sale asupra mediului actual de securitate The Information Confrontation and its Repercussions on the Current Security Environment Darius-Antoniu FERENȚ Analiza atacurilor cibernetice, precum APT (Advanced Persistent Threat) și ransomware Analysis of cyber attacks such as APT (Advanced Persistent Threat) and ransomware Daniela Georgiana GOLEA, Oana Ștefania COȘA Nevoia de adaptare managerială a noilor probleme de securitate modernă The need for managerial adaptation to new modern security issues Darius-Antoniu FERENȚ, Corneliu PREJA Implicarea NATO în domeniul apărării cibernetice NATO's involvement in cyber defence Alexandru CRISTIAN Paradigme în mediul internațional de securitate Paradigms in the international security environment Alexandru CRISTIAN Schimbarea paradigmelor în mediul internațional de securitate Changing paradigms in the international security environment Dan D. FARCAȘ Adevăr și dezinformare în fenomenul OZN Truth and disinformation in the UFO phenomenon Alexandru CRISTIAN Un nou mediu de securitate A new security environment -/- ȘTIINȚA INFORMAȚIEI / INFORMATION SCIENCE -/- Oana Ștefania COȘA Rolul structurilor de intelligence medical în atingerea obiectivul de consolidare a sistemului de sănătate The role of medical intelligence structures in achieving the objective of strengthening the health system Nicolae SFETCU Preocupări legislative în mineritul datelor Legislative concerns in data mining Nicolae SFETCU Utilizarea analiticii rețelelor sociale în intelligence Using social network analytics in intelligence Nicolae SFETCU Ingineria cunoașterii în colectarea informațiilor Knowledge Engineering in Intelligence Gathering -/- ISSN 2971 – 9089 ISSN-L 2821 – 8159, DOI: 10.58679/II26972. (shrink)

In this study, we want to analyze the relation between two Romanian internationally-renowned men of culture: Mircea Eliade (often considered one of the greatest historians of religion of all times) and Nicolae Steinhardt (whose name and memory have been mentioned by Pope John the Second in his visit in Romania). Though they had about the same age (a difference of 5 years), they had little connections in the interwar period (a few meetings and, later, Steinhardt’s volume The Way of… the (...) Young [În genul… tinerilor] from 1934, where he parodies Eliade, among others). A strong influence (which changed destinies) occurred during 1958-1960, when Steinhardt was imprisoned for having read and spread writings of Romanians found in exile, including the novel Midsummer Night (The Forbidden Forest) [Noaptea de Sânziene (Pădurea interzisă)] by Eliade. After the release in 1964, Steinhardt was continuously watched by the communist Securitate and reports have been written about him, where his main guilt was his friendship with Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, et al. Beyond these biographical intersections between Eliade and Steinhardt, there are also connections with regard to the Romanian culture, literary ideas, and visions on religious life. Steinhardt brings appreciations to the scholar in Chicago for the fact that he presents the beauty of the Romanian culture in the Western desecrated world and considers Eliade – and he’s one of the few who does this – influenced in his thinking by Christian ideals (in this direction, memorable are Steinhardt’s appreciations of the role played by Eliade in the Western culture, especially with his volume From Zamolxis to Genghis-Kahn [De la Zalmoxis la Genghis-Han], but also with his fiction, marking a direct reference to the novella A Fourteen Year Old Photograph [O fotografie veche de 14 ani]). (shrink)

În acest articol încerc să argumentez opinia că, așa cum este definită eugenia, este foarte dificil de făcut o diferențiere clară între știință (medicină, ingineria genetică) și eugenie. Și de stabilit o linie peste care ingineria genetică nu ar trebui să treacă, conform unor norme morale, juridice și religioase. Atâta timp cât acceptăm ajutorul geneticii în găsirea unor modalități de combatere a cancerului, diabetului sau HIV, acceptăm în mod implicit și eugenia pozitivă, conform definiției actuale. Și atâta timp cât acceptăm (...) screening-ul genetic, și intervenții asupra fătului nenăscut, sau avortul, acceptăm în mod implicit și eugenia negativă. În plus, la nivel de guverne, deși oficial eugenia este repudiată, ea a fost legalizată în foarte multe țări până de curând, și încă mai este acceptată și legalizată, chiar dacă în forme mai subtile, și în prezent. În Introducere definesc termenul și modurile de clasificare. Urmează Istoria eugeniei pornind din perioada antică, introducerea eugeniei de Francis Galton, practica eugeniei ca politică de stat în diverse țări, și eugenia actuală (eugenia liberală). Analizez apoi diverse probleme ridicate de Etica eugeniei liberale, și am dezvoltat o secțiune aparte pentru Viitorul eugeniei, cu accent pe proiectul genomului uman. În final, în secțiunea Concluzii expun opiniile personale cu privire la practica actuală a eugeniei. Am folosit ca surse principale de investigație articolele lui Kenneth M. Ludmerer, ”American Geneticists and the Eugenics Movement: 1905-1935”, Kathy J. Cooke, ”Duty or Dream? Edwin G. Conklin's Critique of Eugenics and Support for American Individualism”, Jonathan Anomaly, ”Defending Eugenics”, John R. Harding Jr. ”Beyond Abortion: Human Genetics and the New Eugenics”, Michael Boulter, ”Bloomsbury Scientists”, Chapter Title: The rise of eugenics, 1901–14, Michael Ruse and Edward O. Wilson, ”Moral Philosophy as Applied Science” și Goering, Sara, "Eugenics". (shrink)

MANEJO NA AVICULTURA: POSTURA, ILUMINAÇÃO E INCUBAÇÃO DOS OVOS -/- MANAGEMENT IN POULTRY: POSTURE, ILUMINATION AND INCUBATION OF THE EGGS -/- 1. INTRODUÇÃO A produção de ovos no Brasil está próxima de 45 bilhões de unidades por ano, mantendo um desenvolvimento constante em todos os seus aspectos: genética, instalações, patologia, alimentação, etc. Ao longo do presente trabalho, pretende-se estabelecer os conceitos que estão ligados à produção de ovos, distribuição de ovoprodutos e refletir as ideias básicas sobre os programas de iluminação (...) nas galinhas. Num segundo bloco serão analisados aspectos relacionados com a incubação dos ovos, como a higiene e o manejo, o tratamento do ovo e, por último, a caracterização dos fatores envolvidos no processo da incubação. 2. PREPARAÇÃO/POSTURA DOS OVOS A galinha começa a ovulação normalmente a partir das 20-22 semanas de vida, se bem que mediante práticas de manejo (alimentação, programas de luz, etc.) pode-se adiantar ou atrasar o momento do início das primeiras ovulações. A genética tem, logicamente, um papel importante na idade em que se alcança a puberdade das aves. Mencionamos ritmos de postura por ser a oviposição facilmente verificável, já que nem toda ovulação é seguida de oviposição, como nos casos de queda da gema na cavidade intraperitoneal. Aos primeiros sinais de postura de ovos em frangas jovens, frequentemente observam-se certas irregularidades como: a) Postura irregular: longos intervalos entre dois ovos ou mais de um ovo por dia (geralmente são anormais). b) Ovos com casca mole («soft shelled eggs»), sem a adequada classificação de cálcio. c) Ovos com duas gemas. Talvez estes fenômenos sejam provenientes de uma excessiva estimulação do ovário e disfunções do oviduto. Em suma, tudo isto pode ser consequência da falta de sincronização dos complexos mecanismos que regulam o processo. Uma vez regularizada a postura dos ovos, verifica-se que a galinha coloca um número de ovos sucessivos, seguido de uma pausa ou descanso na postura (choco) de um ou vários dias. O número de ovos que põe seguidos é chamado de sequência ou série de postura. Normalmente, essa “pausa” acontece após uma sequência de quatro a seis ovos postos. A sequência de postura de uma galinha pode ser regular, ou seja, que se repete sucessivamente o número de ovos postos de forma contínua, ou irregular quando essa sequência não obedece ao padrão normal, sendo ela derivada. O mesmo aconteceria com os dias de descanso. Como exemplo podemos encontrar: XXXX - XXXX - série e repouso regular XXX — XX — série e descanso irregular O espaço de tempo entre dois ovos de cada série é um caráter individual. Verificações de Menher (1969) indicam que o intervalo médio entre dois ovos sucessivos de uma série depende da duração desta. Em grandes séries diminui o tempo entre dois ovos sucessivos. À medida que a idade da galinha aumenta, as séries diminuem. Também observa-se que o tempo transcorrido entre dois ovos sucessivos é menor na metade da série e máximo no final da série. Uma galinha com uma série regular do tipo: XXXX - XXXX durante um período de tempo concreto permite-nos estabelecer que tem uma intensidade de postura de 80%. A intensidade de postura é definida como a porcentagem de ovos de um efetivo de galinhas num determinado período de tempo. A evolução da porcentagem de postura ao longo da vida produtiva do rebanho nos dá a curva de postura com três fases: crescimento, constância retilínea e decrescente. Define-se como período de postura o intervalo de tempo entre o início da postura da galinha (20-22 semanas) e o fim da mesma. A duração deste período pode ser variável (entre 12 e 20 meses), dependendo de vários fatores. Se observarmos a hora de oviposição dos diferentes ovos de uma série de galinhas, verificaríamos que a mesma se atrasa dia após dia. Este é um fato lógico, tendo em conta que a formação do ovo é superior a 24 horas. Também se comprova que em nenhum caso há oviposições nos períodos de escuridão quando se mantêm programas clássicos de iluminação (porém, é frequente comprovar que uma porcentagem de ovos podem ser postos durante o período de escuridão). O controle dos mecanismos que regulam os ritmos de ovulação e que definirão as séries é muito complexo, então tento fazer um pequeno resumo. Uma vez produzida a ovulação, a presença de um ovo em formação colocaria em funcionamento um sistema «Feedback» negativo da seguinte forma: gema → gera estímulos nervosos → hipotálamo → suprime RH → sem estimulação da hipófise → bloqueio de uma nova ovulação Esta ideia não é tão simples e se desconhecem em profundidade os mecanismos que a regulam. Observe uma figura que detalha melhor a formação do ovo e a passagem pelos respectivos compartimentos reprodutivos da galinha. 3. DISTRIBUIÇÃO DAS OVIPOSIÇÕES Com programas de iluminação clássicos (17L:7N) já assinalámos que a oviposição na galinha realiza-se no período de luz, e que diariamente o momento de tal oviposição irá sendo regredido (atrasado). No entanto, existe algumas horas onde a frequência máxima de postura é concentrada, que normalmente coincide com as 2-4 horas após a iluminação. Se, experimentalmente, fornecermos 24 horas de luz às galinhas, a postura ocorre durante todo o período, seja de forma aleatória ou através os estímulos a determinados pontos de referência de fatores externos periódicos: ruídos, entradas, fala de pessoas, etc., então podemos estabelecer que existe um certo sincronismo. Quando os programas de iluminação que se seguem nas granjas de galinhas poedeiras não se ajustam às 24 horas ou que seguem programas fraccionados, a resposta é diversificada e deixamos sua avaliação até não conhecer os distintos programas especiais de iluminação. 4. BASES DA ILUMINAÇÃO PARA GALINHAS POEDEIRAS O estabelecimento de programas de iluminação começa na fase de recria da franga e dada a influência que a luz exerce sobre o desenvolvimento da maturidade sexual, os programas que se instauram terão um impacto sobre o futuro produtivo das frangas. As considerações que devem ser levadas em conta no estabelecimento dos programas de iluminação são as seguintes: a) Os programas devem ser considerados como uma "globalidade" durante toda a vida da galinha. A instauração de programas de iluminação das galinhas poedeiras deve estar em conformidade com o programa seguido durante a fase de recria. b) Os aumentos no fotoperíodo durante a fase de recria implica um adiantamento no aparecimento da maturidade sexual da galinha. Este efeito deve ser considerado prejudicial, uma vez que esta postura precoce é acompanhada de tamanhos inferiores de ovos (cuja avaliação no mercado é reduzida). Este avanço no início da postura pode levar a uma falta de harmonia entre puberdade e o desenvolvimento corporal (aponta-se para uma maior incidência de prolapsos). Também indica-se que uma maturidade sexual precoce pode ser acompanhada de irregularidades na postura, pior qualidade da casca e até a um maior índice de mortalidade. c) A redução do fotoperíodo durante a recria permite atrasar o momento do início da postura e a produção de ovos é de uma maior dimensão inicial, o que compensa a ligeira diminuição do número de ovos na sua vida produtiva. d) Estabelecido um programa e posto em prática não pode alterar-se o mesmo. e) Nunca diminuir o fotoperíodo na fase de produção de ovos. f) As alterações do fotoperíodo (aumentos ou diminuições) não passam de um conceito de sensibilidade ao fato do que da magnitude dessas alterações. g) As alterações no fotoperíodo afetam inicialmente o consumo de ração das frangas, mas estas adaptam-se rapidamente aos seus níveis de ingestão e suprimento de exigências ao novo fotoperíodo. h) Ações qualitativas (limitação de um nutriente) ou quantitativas na ração fornecida podem permitir, em si mesmas, o atraso da maturidade sexual das frangas, embora não se apliquem normalmente para este fim. O controle quantitativo do gênero alimentício obedece a estratégias destinadas a obter o peso ideal para uma determinada idade de acordo com as normas fornecidas pelo fornecedor das diferentes estirpes comerciais. i) Na decisão final, ao se definir um programa deve-se ter presente: Tipo de alojamento: — Galpão com ambiente controlado. — Galpão convencionais com janelas. Neste último caso a época de nascimento das frangas será um fator relevante a ser levado em consideração. Como aspectos a destacar poderíamos citar: — Durante os primeiros dias de vida da galinha convém fornecer-lhe luz durante as 24 horas, a fim de facilitar a adaptação ao seu novo habitat (localização de comedouros e bebedouros, etc.). — Durante a fase de recria devem ser evitadas falhas que estabeleçam períodos fotocrescentes, já que alterarão a resposta produtiva posterior de tais frangas (especialmente se altera-se na última fase do período decrescente). 4.1 Programas práticos de iluminação na recria Ao longo do trabalho consideraremos sempre uma recria de 20 semanas, embora este dado possa ser variável de acordo com: a) Melhoria genética das estirpes atuais, as quais tendem a ser mais precoces. b) Tentativa de uma maior produção de ovos. No caso de reprodutoras semipesadas, a duração do período de recria pode ser de 21-22 semanas. 4.1.1 Galpões convencionais com janelas Neste tipo de galpão a iluminação externa incide no interior do navio e devem ser estabelecidos programas para combater o aumento de luz natural que se apresenta de janeiro a junho. 1. Programa de fotoperíodo decrescente Para realizar este tipo de programa pode-se seguir esta rotina: a) Verificar na tabela as horas de luz natural (x) que vão dispor-se quando as frangas cumprirem as 20 semanas de vida. b) Aumentar em 6 horas o valor observado na tabela (x + 6 horas) e fornecê-las aos 4 ou 5 dias de vida. c) Diminuir semanalmente a iluminação artificial, de tal forma que quando chegarem às 20 semanas de vida, a luz fornecida coincida com a luz solar. Exemplo prático: frangas nascidas em 8 de janeiro: a) Observa-se em tabela que cumprirão as 20 semanas em 28 de maio, tendo um comprimento do dia de 14 horas e 45 minutos. b) aumentamos em 6 horas e fornecemos 20 horas e 45 minutos a partir do quarto dia. c) Diminuímos semanalmente 360 minutos/20 semanas = 18 minutos e quando cumprirem as 20 semanas de vida, o fotoperíodo de que dispõem (14 horas e 45 minutos) coincide com o comprimento do dia. 2. Programa de fotoperíodo constante a) Para levar a cabo este tipo de programa deve-se verificar na tabela o comprimento do dia mais longo durante as 20 semanas que dura a recria. b) Proporcionar essas horas de luz a partir dos primeiros 3-4 dias durante as 20 semanas. O uso de programas de luz constante em galpões convencionais com janelas não é muito frequente, apesar da certa poupança energética que acarreta. 4.1.2 Galpões com ambiente controlado Neste tipo de galpão considera-se que a luz solar não exerce nenhuma ação no interior do mesmo. No entanto, é necessário atentar-se para que o conceito de galpão totalmente escuro seja levado até às suas últimas consequências, evitando que por sistemas de ventilação, etc., possam existir fugas de luz que alterariam os programas de iluminação propostos. Nos galpões com ambiente controlado seguem-se dois tipos de programas: 1. Programa decrescente-constante Durante as primeiras semanas vai-se diminuindo o fotoperíodo paulatinamente (1 ou 2 horas) até chegar a 8 ou 10 horas, que ficariam constantes até as 20 semanas de idade. Uma variável deste programa consiste em ir diminuindo lentamente as horas de luz e por volta da 12ª semana fazer uma diminuição brusca, deixando um fotoperíodo de 7-8 horas, que se perduraria até às 20 semanas de vida. 2. Programa constante Consiste em proporcionar de 7 a 10 horas de luz constante durante toda a fase de recria (com exceção dos primeiros dias, os quais se consideram de adaptação). Na hora de estabelecer a intensidade luminosa nesta fase de recria nos encontramos com intervalos muito amplos. Diferentes fornecedores de frangas recomendam de 20 a 40 lux durante os primeiros dias e ir diminuindo de tal forma que ao primeiro mês de vida estejam a 10-20 lux. A partir da 5 semana e até 3-4 meses vem sendo recomendada 5-10 lux para que possa, assim, aumentar a intensidade a partir dessa data para níveis de 10-30 lux. 4.2 Programas clássicos de iluminação na fase de postura Uma vez que as frangas tenham atingido as 20 semanas de idade, é preciso estabelecer os programas de iluminação para o período de postura. É necessário considerar, como se fazia no período de recria, o tipo de galpão em que vão residir durante todo o período de postura, bem como o programa seguido na fase de recria. Recordando novamente que ao longo do período de postura nunca se deve diminuir a duração do fotoperíodo, passamos a definir os programas de iluminação mais usuais em função do tipo de galpão: 4.2.1 Galpões convencionais com janelas 1. Programa crescente Consiste em ir incrementando o fotoperíodo a partir da 20ª semana. Podem existir várias opções: a) Aumento do fotoperíodo semanal de forma constante até atingir as 16-17 horas de iluminação. b) Aumento brusco do fotoperíodo às 21 e 23 semanas até atingir as 15,5 horas de iluminação, que ficariam fixas em toda a fase de postura. Esta é uma recomendação clássica de algumas casas comerciais. Em galpões convencionais com janelas, os programas de iluminação constante não costumam ser utilizados. 4.2.2 Galpões de ambiente controlado Neste tipo de galpão deve ser instaurado um programa de fotoperíodo crescente. Às 20 semanas e em função do fotoperíodo que seguiram na fase de recria o incremento pode ser brusco (caso de frangas recriadas com 8-10 horas de iluminação, pode-se passar a 12-13 horas) e seguir posteriormente com incrementos de 20-30 minutos até atingir as 16-17 horas de iluminação. A intensidade da luz durante a fase de produção de ovos é unânime em considerar os valores de 10-15 lux como os mais adequados, desde que exista homogeneidade na sua distribuição. Atualmente, as recomendações das diferentes casas comerciais de estirpes de poedeiras são mais elevadas: na ordem de 20 a 30 lux. Níveis muito superiores não têm efeito sobre a produção de ovos e podem desencadear problemas de arranque de penas quando a intensidade é excessiva. 4.3 Outros programas de iluminação Em instalações de ambiente controlado os custos energéticos representam um capítulo importante dentro dos custos de uma exploração avícola. A fim de economizar energia, uma série de programas de iluminação vem sendo ensaiada, especialmente para a fase de postura, que poderíamos englobar em dois grupos: a) intermitentes ou fracionados. b) Não ajustados a 24 horas. 5. HIGIENE E MANEJO DA INCUBAÇÃO A higiene de todo o processo de incubação deve servir para estabelecer uma primeira medida de ruptura da cadeia de infecção. Há uma série de doenças como Marek, pulorose, encefalomielite aviária, micoplasmose, etc., que estão associadas ao processo de incubação. A higiene de todo o processo deve corresponder inicialmente ao controle na exploração, de tal forma que os reprodutores devem estar, do ponto de vista sanitário, em perfeitas condições e estendê-las ao manejo mecânico do ovo, regulação de entradas e saídas e igualmente a todas as instalações. Antes de continuar com o manejo do ovo para a incubadora, convém recordar alguns aspectos do desenvolvimento embrionário que ocorre dentro da própria galinha: o ovo é fertilizado na parte distal do infundíbulo cerca de 15 minutos após a ovulação, e quando se encontra no istmo (às 5 horas) já se produzem as primeiras divisões celulares. Às 9 horas da ovulação, o blastodermo cresce até um estágio de 256 células e antes da oviposição a formação do tubo digestivo (gastrulação) já está completada no embrião (PARKHURST e MOUNTNEY, 2012). As divisões celulares continuam após a oviposição, desde que as temperaturas estejam acima de 26,8ºC (zero fisiológico). 6. MANEJO DO OVO PARA A INCUBAÇÃO A colheita dos ovos nas explorações de reprodução deve ser efetuada com uma certa periodicidade (três a cinco vezes por dia), a fim de evitar problemas de roturas e de ovos sujos. Não devemos esquecer que a colocação em um mesmo ninho de vários ovos originam modificações nas temperaturas dos mesmos (superiores a zero fisiológico), que poderiam estar associadas a um reinício das divisões celulares no embrião. Uma vez recolhidos, os ovos devem ser instalados num armazém que permita manter uma temperatura de 15-18ºC (nunca inferior a 10ºC) e uma umidade de 70-75% para evitar uma perda de peso excessiva. A temperatura de armazenagem dos ovos para incubação pode variar em função do tempo em que permanecerão armazenados, pelo que é conveniente programar temperaturas mais baixas para um período de armazenagem mais longo. Alguns autores estabelecem que os ovos que permanecerem 3 dias na incubadora podem ser programados com temperaturas de 15ºC, enquanto que os que se armazenam por mais de 9 dias a temperatura recomendada é de 12ºC. Os ovos com problemas de casca, tais como calcificações defeituosas, quebra ou fissura, ovos com formas anormais e ovos com casca lisa e bem formada, devem ser eliminados na própria instalação. A uniformidade do tamanho dos ovos é um aspecto a destacar e o intervalo de peso mais adequado é de 55-65 g. Os ovos de maior tamanho sempre apresentam níveis mais elevados de problemas de casca e o período de incubação do mesmo é superior (até mais de 12 horas), por isso não é aconselhável introduzi-los na incubadora, assim como os ovos pequenos e os de gema dupla. Os trabalhos de Ron Jones (1978) evidenciam a importância do tamanho dos ovos ao considerar que as perdas de peso por evaporação são mais rápidas nos ovos de menor peso, e inclusive assinala que os ovos de casca branca são mais porosos, sugerindo sua incubação separada em função do tamanho. A desinfecção dos ovos (fumigação) com uma solução de formalina é prática corrente (45 ml de uma solução de formalina a 40% e 30 g de permanganato de potássio por metro cúbico de espaço ou 10 g/m3 de paraformaldeído aquecido num fumigador eléctrico), segundo as recomendações do Guia Cobb (1991). Um excesso de gás formaldeído pode ser neutralizado através da introdução de amoníaco líquido concentrado, 20 ml/m3. Pode também utilizar-se uma solução de cloro (500 ppm) a 43ºC durante 2 minutos, bem como produtos com amônio quaternário. Quando o tempo de armazenamento dos ovos para incubação é inferior a uma semana, a posição dos ovos para incubação dificilmente influencia a incubabilidade posterior. No entanto, quando o tempo de armazenamento excede 2 semanas, a incubabilidade dos ovos melhora se eles são virados diariamente. Romanoff, em 1960, estabeleceu os valores de incubabilidade dos ovos em função do tempo de armazenagem, verificando-se que, à medida que o período de tempo entre a postura dos ovos e a colocação na incubadora aumenta, os resultados de incubação diminuem, como pode ser observado na tabela 1: Tabela 1: Valores de incubalidade dos ovos em função do tempo de armazenamento -/- Período de armazenamento (dias) Incubalidade (%) 14 80 21 70 28 30 32 < 10 Fonte: ROMANOFF, 1960. Para evitar mudanças bruscas de temperatura (da sala de armazenamento da incubadora), que podem causar transpirações nos ovos, recomenda-se um aumento gradual da temperatura (12 a 18 horas antes de serem introduzidos na incubadora). Os ovos fecundados que são submetidos a longos percursos até chegarem ao incubatório devem ser mantidos no armazém durante 1 ou 2 dias antes de serem colocados nas incubadoras, melhorando assim os resultados de incubação. Através dos poros há uma troca de gases durante o armazenamento. O dióxido de carbono difunde-se no exterior e a sua concentração no ovo diminui rapidamente nas primeiras 12 horas após a postura. Se juntarmos as perdas de vapor de água, descobriremos que o armazenamento tem um impacto negativo nos resultados finais do processo de incubação. Experimentalmente, o tempo de armazenagem dos ovos fertilizados pode ser prolongado através da embalagem hermética em atmosfera de nitrogênio ou de anidrido carbônico, incluindo o revestimento de óleos. Alguns incubatórios testam o revestimento dos ovos com materiais plásticos para evitar tais perdas, todavia não é muito indicado, uma vez que lacra a passagem do oxigênio exterior para o embrião interior. No caso de nos depararmos com ovos sujos, e apesar dos condicionantes sanitários que vão associados, pode-se recorrer à sua limpeza e lavá-lo com água e algum desinfetante. Se a limpeza for excessiva, deve considerar-se a alteração que pode ter sofrido a cutícula da casca, pelo que não se recomenda a raspagem manual ou mecânica da mesma. De acordo com o estabelecido pelo Guia Cobb (1991), os efeitos mais importantes do armazenamento dos ovos são: a) O armazenamento prolonga o tempo de incubação e, em média, um dia de armazenamento prolonga o tempo de incubação por 1 hora. b) A armazenagem reduz a incubabilidade dos ovos. Este efeito, descrito acima, é quantificado de forma que a partir do quinto dia de armazenamento, cada dia de armazenamento adicional representa perdas de 0,5 a 1% na incubabilidade. c) O peso dos ovos pode diminuir quando o armazenamento dos ovos é de 14 dias ou mais. 6.1 Carregamento dos ovos na incubadora Embora ainda existam incubatórios que introduzem os ovos diretamente do armazém para a incubadora, recomenda-se um pré-aquecimento suave dos ovos até atingir temperaturas próximas dos 23ºC em 6 horas, independentemente da temperatura de partida. Duas horas antes de serem colocados na incubadora, a temperatura considerada ideal é de 28ºC. 6.2 Tempo de incubação Como já foi explicado acima, o tempo necessário para a incubação dos ovos de galinha deriva de uma função de vários fatores, de modo que os 21 dias e 4 horas (508 horas) que são definidos como tempo de referência podem ser ligeiramente modificados. 7. FATORES ENVOLVIDOS NO PROCESSO DE INCUBAÇÃO Os resultados obtidos por diferentes incubatórios variam consideravelmente de um para outros. As causas destas variações podem estar relacionadas ao manejo dos reprodutores, fertilidade dos ovos e na própria incubação. Cada empresa que dispõe de incubatórios desenvolve seu próprio método de operação no processo de incubação e seus padrões de qualidade exigidos nos pintainhos são geralmente variáveis. Vários fatores que desempenham um papel importante no processo de incubação já foram descritos ao comentar o manejo do ovo para incubação: uniformidade de pesos, qualidade de casca, armazenamento, etc., por isso é necessário assinalar os parâmetros a controlar na incubadora e no nascedouro. Em suma, podem ser estabelecidas as seguintes condições: Parâmetros Incubadora Nascedouro Temperatura (ºC) 37,5 – 37,7 37,1 Umidade relativa (%) 55 – 60 < 75 Ventilação (m3/minuto/1000 ovos) 0,14 0,23 – 0,28 Nível de CO2 0,3 – 0,4 0,5 – 0,6 Nível de O2 21 21 Número de viagens/dia < 4 – 6 — Tabela 2: Condições aceitas para a incubação dos ovos e nascimento dos pintainhos. 7.1 Manejo com os pintainhos de 1 dia – do incubatório para os galpões Numa sala convenientemente climatizada, 22-25 ºC e 70-80% de umidade, procedem-se as seguintes operações: a) Triagem dos pintainhos - Eliminando os que apresentem anomalias ou tenham pouca viabilidade/vitalidade, problemas nos membros, bico, olhos, se apresentam-se fracos, etc. b) Sexagem dos pintainhos - A separação dos sexos tem um interesse relativo no caso dos criadouros e criadores, mas é uma operação obrigatória quando o que interessa é produzir galinhas de postura ou reprodutores. Para o processo de separação por sexo podem ser utilizados dois sistemas: — Exame da cloaca, seguindo o método de Masui e Hashimoto, no qual é preciso evaginar a cloaca, mediante pressão, e através de uma luz direta observar as protuberâncias que correspondem a cada sexo. A aplicação desta técnica requer um elevado grau de especialização e os erros daí resultantes são insignificantes. Como regra a seguir, quando se aplica esta técnica, é que sua realização deve estar o mais próximo possível ao momento do nascimento. — Mediante o exame de caracteres ligados ao sexo, os caracteres usados para a determinação do sexo nas aves são vários: cores da plumagem (prateados frente a dourados: lisos frente a barrados), mas o mais empregado na atualidade faz referência à comparação dos comprimentos das penas primárias frente às de cobertura (quando as penas primárias são mais longas que as de cobertura, é uma fêmea). Esta técnica também é realizada dentro de poucas horas de nascimento. c) Vacinação dos pintainhos - Durante as primeiras horas de vida, as aves são normalmente alimentadas por via oral (spray) ou por injeção (com vacina manual ou automática). Vacina-se, também, contra várias doenças no primeiro dia de vida dos pintainhos, como a Marek, Gumboro e Bouba Aviária. d) Embalagem - Desenvolvidas as anteriores operações e já dentro da zona de expedição, realiza-se a última triagem e classificação (no caso dos reprodutores e das frangas, o processo pode ter conotações comerciais e podem apresentar-se no mercado várias classes em função da qualidade do produto, que, neste caso, é normalmente o peso), para posteriormente, contar e introduzi-las nas embalagens correspondentes, que podem ser retornáveis ou não. Nas embalagens normalmente introduz-se uma centena de aves (2 por 100) sem custo como regra de compensação às baixas iniciais. Em todas estas operações, o controle da temperatura e da humidade deve ser rigoroso, tal como descrito acima. e) Transporte - Os veículos de transporte devem estar equipados com sistemas auxiliares de calor e arrefecimento que permitam garantir condições estabelecidas, independentemente da situação atmosférica externa. A temperatura do ar fornecido no transporte deve ser de 28ºC quando as frangas estão em embalagens de plástico, enquanto que se forem de papelão a temperatura requerida pode ser bastante inferior (20ºC), segundo o Guia Cobb (1991). A distribuição da carga no transporte (para que a distribuição térmica seja homogénea), o controle contínuo das condições ambientais e os cuidados na condução e na descarga da mercadoria são os últimos aspectos importantes a assinalar. 8. RESUMO E PRIMEIRAS CONCLUSÕES No presente trabalho, tentou-se expor de forma sucinta os aspectos relacionados com a postura dos ovos: irregularidades no início da postura, sequência de postura, intensidade de postura, curva de postura, período de postura e distribuição de oviposições. O controle da iluminação, com seus diferentes programas, tanto em recria como em postura, é objeto de especial desenvolvimento. Uma terceira parte trata da questão da incubação artificial, começando pela higiene e manejo da incubação. É feita especial referência ao manejo dos ovos a serem incubados, e se resume os fatores que controlam o processo de incubação. -/- Emanuel Isaque Cordeiro da Silva – Departamento de Zootecnia da UFRPE. Recife, 2020. -/- REFERÊNCIAS BIBLIOGRÁFICAS -/- ABAD, M. et al. Reproducción e incubación en avicultura. Real Escuela de Avicultura. España, 2003. CAMPOS, Egladson João. Avicultura: razões, fatos e divergências. São Paulo: FEP-MVZ, 2000. COBB. Manual de manejo de frangos Cobb 500: guia de manejo. São Paulo: Cobb-Vantress Brasil, 2001 CONTO, L. A. Avicultura de postura. Avicultura Industrial, v. 1121, n. 95, 2004. ENSMINGER, M. Eugene. Zootecnia general. Buenos Aires: Centro Regional de Ayuda Técnica, 1973. ESTEBAN, José María Lasheras; ROCHA, Luís Oliveira. Manual de avicultura. Lisboa: Litexa, 1951. LANA, Geraldo Roberto Quintão. Avicultura. Recife: Livraria e Editora Rural Ltda, 2000. LOPES, Jackeline Cristina Ost. Caderno Didático de Avicultura (UFRN/UFPI). Cadernos Pronatec Goiás, v. 1, n. 1, p. 74-173, 2018. MENHER, A. La gallina. Zaragoza: Acribia, 1969. MACARI, Marcos. Manejo da incubação. Campinas: Facta, 2003. MALAQUIAS, Jessica Dantas. Manejo de galinhas poedeiras. 2019. Trabalho de Conclusão de Curso. Graduação em Zootecnia, UFRPE. 42f. Brasil. MALAVAZZI, Gilberto. Avicultura: manual prático. São Paulo: NBL Editora, 1983. PARKHURST, Carmen; MOUNTNEY, George J. Poultry meat and egg production. Berlim: Springer Science & Business Media, 2012. ROMANOFF, A.L. The Avian Embryo. New York: The Macmillan Co., 1960. RON JONES. A closer look at incubation. Poultry International. Vol 17. n° 2. ROSE, S. P. et al. Principles of poultry science. Nova Iorque: CAB International, 1997. WHITE, Fred N.; KINNEY, James L. Avian incubation. Science, v. 186, n. 4159, p. 107-115, 1974. (shrink)

Include Ghidul Comisiei Europene pentru traducătorii din Uniunea Europeană Despre traducere şi traducători, teorii ale traducerilor, traducerea asistată pe calculator, şi software utilizat în traduceri. Include Ghidul Comisiei Europene pentru traducătorii din Uniunea Europeană şi legislaţia specifică traducerilor şi traducătorilor. Fidelitatea (sau loialitatea) şi transparenţa, idealurile duale în traducere, sunt de multe ori în conflict. Problema fidelităţii versus transparenţă a fost formulată şi în termeni de “echivalenţă formală” şi ” echivalenţă dinamică, sau funcţională“. Cele din urmă expresii sunt asociate cu (...) traducătorul Eugene Nida şi au fost iniţial inventate pentru a descrie modalităţi de traducere a Bibliei, dar cele două abordări sunt aplicabile la orice traducere. În general, traducători au căutat să păstreze contextul în sine prin reproducerea ordinei iniţiale a sememelor, şi, prin urmare, ordinea cuvintelor - atunci când este necesar, reinterpretarea structurii gramaticale reale, de exemplu prin trecerea de la starea activă la cea pasivă sau invers. Diferenţele gramaticale dintre limbile cu "ordinea fixă a cuvânului" (engleză, franceză, germană) şi limbile cu "ordinea liberă a cuvântului" (de exemplu, greacă, latină, poloneză, rusă) nu a fost un impediment în acest sens. Caracteristicile sintaxei speciale (propoziţie-structură) a textului în limba sursă sunt adaptate la cerinţele sintactice ale limbii ţintă. Rolul traducătorului în legătură cu un text a fost comparată cu cea a unui artist, de exemplu, un muzician sau actor, care interpretează o lucrare de artă. Traducerea, ca şi alte arte, implică inevitabil alegeri, şi alegerea implică interpretare. CUPRINS: Traduceri - Teorii - - Teoria occidentală a traducerilor - - Tradiţii mai puţin răspândite - - - Orientul Apropiat antic - - - Orient - - - Lumea islamică - Fidelitate versus transparenţă în traduceri - Echivalenţa în traduceri - Traducerea inversă - Traducători - - Traducători interpreţi - - - Notiţe folosite de traducătorii interpreţi - - Traducere umană sau traducere automată pe Internet? - - Traducerea asistată de calculator - Traducerea automată - Traducerea literară - - Traducerea poeziilor - - Traducerea textelor cântecelor - - Traducerea textelor religioase - Traducerea colaborativă - - Relaţia cu cloud computing - Nedeterminarea traducerilor - - Nedeterminarea referinţei - - Nedeterminarea holofrazică - - Observaţii generale - - Distincţie analitic-sintetică - Glosa interliniară - - Structura - - Punctuaţia Traducerea homofonică - Versurile cântecelor - Subtitrarea - - Crearea, livrarea şi afişarea de subtitrări - - Traducerea subtitrată - - - Subtitrarea Internaţionalizare şi localizare - Diferenţe în procesele de internaţionalizare şi localizare în traduceri - Localizarea - - Internaţionalizare, globalizare, localizare - - - Traducere versus localizare - - - Globalizarea versus localizare - - Etichete de limbă şi coduri - Localizarea site-urilor web - - Procesul - - Localizarea în zona de administrare - - Afacerea localizării site-ului - Localizarea jocurilor - - Sarcini şi provocări - - Valori lingvistice - - Tipuri de text şi formate de fişiere - - - Manual - - - Ambalaj - - - Fişier ajutător (readme) - - - Site-ul oficial - - - Dialog pentru dublaj - - - Dialog pentru subtitrare - - - Interfaţa utilizator - - - Arta grafică cu cuvinte - Localizarea socială - - Obiective - - - Localizarea comercială şi necomercială - Pseudolocalizarea - - Procesul de localizare - - Pseudolocalizarea în Microsoft Windows - - Procesul de pseudolocalizare la Microsoft - - Instrumente de pseudolocalizare pentru alte platforme Traduceri asistate de calculator - Aplicaţii - Concepte în traducerea asistată pe calculator - - Software de memorare a traducerii - - Software de limbaj ale motoarelor de căutare - - Software de gestionare a terminologiei - - Software de aliniere - - Traducere automată interactivă - - Traducere colaborativă - Software pentru traducerea asistată pe calculator - - Software - - Formate de fişiere suportate - - SO - - Licenţa - - GlobalSight - - gtranslator - - Lokalize - - MemSource - - MetaTexis - - OmegaT - - Open Language Tools - - Poedit - - Pootle - - SDL Trados - - TM-database - - Virtaal - - Wordfast PRO - - XTM Cloud - Traduceri în/din limba română cu Miscrosoft Word Traducerea automată - Abordări în traducerea automată - - Traduceri automate pe bază de reguli - - - Traduceri automate pe bază de transfer - - - Traduceri automate interlinguale - - - Traduceri automate pe bază de dicţionar - - Traducere automată statistică - - Traducere automată pe bază de exemple - - Traducere automată hibridă Baze de date - Terminologia Interactivă pentru Europa - - Eurodicautom - Google Translator Toolkit - BabelNet - - Statistica BabelNet - - Aplicaţii Dicţionare - Dicţionare bilingve - - Istoria - - Utilizare - - Formate - - Distribuţia - - Dicţionare multilingve - Provocări în domeniul dicţionarelor bilingve - Cărţi de fraze (Ghiduri de conversaţie) - - Structura - - De notat Legea nr. 178/1997 Ghidul UE - Întâi reflectaţi, apoi redactaţi - - Cine va citi documentul? - - Care este rezultatul urmărit? - - Ce trebuie să includă documentul dumneavoastră? - Cititorul are întâietate - - Stil direct şi interesant - Organizaţi documentul - - La început - - Pe parcursul redactării - SOS: Scurt, la obiect şi simplu - - Scurt, la obiect… - - ... şi simplu - - Un stil simplu şi neîncărcat înseamnă, de asemenea: - Fiţi logici – structuraţi-vă frazele - Evitaţi substantivele inutile – formele verbale sunt mai dinamice - Fiţi concreţi, evitaţi abstractizările - Optaţi pentru diateza adecvată - - Acolo unde este necesar, precizaţi agentul - Evitaţi „prietenii falşi”, jargonul, acronimele şi siglele - - Evitaţi „prietenii falşi” - - Evitaţi sau explicaţi jargonul - - Fiţi atenţi la acronime şi sigle - - Înainte de final, revizuiţi şi verificaţi - - Aveţi nevoie de ajutor? Citate Referinţe Despre autor - Nicolae Sfetcu - - De același autor - - Contact Editura - MultiMedia Publishing. (shrink)

Compound figures are a rich, and under-explored area for tackling fundamental issues in philosophy of language. This paper explores new ideas about how to explain some features of such figures. We start with an observation from Stern that in ironic-metaphor, metaphor is logically prior to irony in the structure of what is communicated. Call this thesis Logical-MPT. We argue that a speech-act-based explanation of Logical-MPT is to be preferred to a content-based explanation. To create this explanation we draw on Barker’s (...) expressivist speech-act theory, in which speech-acts build on other speech-acts to achieve the desired communicative effects. In particular, we show how Barker’s general ideas explain metaphor as an assertive-act, and irony as a ridiculing-act. We use Barker’s notion of proto-illocutionary-acts to show how metaphorical-acts and ironic-acts can build one on the other. Finally, we show that while an ironic-act can build on a metaphorical-act, a metaphorical-act cannot build on an ironic-act. This restriction on how they can be composed establishes Logical-MPT via a different route. (shrink)

This paper investigates the concept of behavioral autonomy in Artificial Life by drawing a parallel to the use of teleological notions in the study of biological life. Contrary to one of the leading assumptions in Artificial Life research, I argue that there is a significant difference in how autonomous behavior is understood in artificial and biological life forms: the former is underlain by human goals in a way that the latter is not. While behavioral traits can be explained in relation (...) to evolutionary history in biological organisms, in synthetic life forms behavior depends on a design driven by a research agenda, further shaped by broader human goals. This point will be illustrated with a case study on a synthetic life form. Consequently, the putative epistemic benefit of reaching a better understanding of behavioral autonomy in biological organisms by synthesizing artificial life forms is subject to doubt: the autonomy observed in such artificial organisms may be a mere projection of human agency. Further questions arise in relation to the need to spell out the relevant human aims when addressing potential social or ethical implications of synthesizing artificial life forms. (shrink)

The question whether AI systems have agency is gaining increasing importance in discussions of responsibility for AI behavior. This paper argues that an approach to artificial agency needs to be teleological, and consider the role of human goals in particular if it is to adequately address the issue of responsibility. I will defend the view that while AI systems can be viewed as autonomous in the sense of identifying or pursuing goals, they rely on human goals and other values incorporated (...) into their design, and are, as such, dependent on human agents. As a consequence, AI systems cannot be held morally responsible, and responsibility attributions should take into account normative and social aspects involved in the design and deployment of the said AI. My argument falls in line with approaches critical of attributing moral agency to artificial agents, but draws from the philosophy of action, highlighting further philosophical underpinnings of current debates on artificial agency. (shrink)

Slurring is a kind of hate speech that has various effects. Notable among these is variable offence. Slurs vary in offence across words, uses, and the reactions of audience members. Patterns of offence aren’t adequately explained by current theories. We propose an explanation based on the unjust power imbalance that a slur seeks to achieve. Our starting observation is that in discourse participants take on discourse roles. These are typically inherited from social roles, but only exist during a discourse. A (...) slurring act is a speech-act that alters the discourse roles of the target and speaker. By assigning discourse roles the speaker unjustly changes the power balance in the dialogue. This has a variety of effects on the target and audience. We show how these notions explain all three types of offence variation. We also briefly sketch how a role and power theory can help explain silencing and appropriation. Explanatory power lies in the fact that offence is correlated with the perceived unjustness of the power imbalance created. (shrink)

Reclamation is the phenomenon of an oppressed group repurposing language to its own ends. A case study is reclamation of slur words. Popa-Wyatt and Wyatt (2018) argued that a slurring utterance is a speech act which performs a discourse role assignment. It assigns a subordinate role to the target, while the speaker assumes a dominant role. This pair of role assignments is used to oppress the target. Here I focus on how reclamation works and under what conditions its benefits (...) can stabilise. I start by reviewing the data and describing preconditions and motivations for reclamation. Can reclamation be explained in the same basic framework as regular slurring utterances? I argue that it can. I also identify some features that must be a prediction of any theory of reclamation. I conclude that reclamation is an instance of a much broader class of acts we do with words to change the distribution of power: it begets power, but it also requires it. (shrink)

Hyperbole is traditionally understood as exaggeration. Instead, in this paper, we shall define it not just in terms of its form, but in terms of its effects and its purpose. Specifically, we characterize its form as a shift of magnitude along a scale of measurement. In terms of its effect, it uses this magnitude shift to make the target property more salient. The purpose of hyperbole is to express with colour and force that the target property is either greater or (...) lesser than expected or desired. This purpose is well suited to hyperbolic expression. This because hyperbole naturally draws a contrast between two points: how things are versus how they were expected to be. We also consider compound figures involving hyperbole. When it combines with other figures hyperbole operates by magnifying the specific effects of the figure it operates on. We shall see that sometimes hyperbole works as an input for irony; and at other times it builds on a metaphor to increase the effects of that metaphor. (shrink)

Phenomenological critique attempts to retrieve the lived experience of a human community alienated from its truthful condition and immersed in historical crises brought by processes of objectification and estrangement. This introductory article challenges two methodological assumptions that are largely shared in North American Critical Phenomenology: the definition of phenomenology as a first person approach of experience and the rejection of transcendental eidetics. While reflecting on the importance of otherness and community for phenomenology’s critical orientation, we reconsider the importance of eidetics (...) from the standpoint of Husserl’s genetic phenomenology, highlighting its historical and contingent character. Contrary to the received view of Husserl’s classical phenomenology as an idealistic and rigid undertaking, we show that his genetic phenomenology is interested in the material formation of meaning (Sinnbildung), offering resources for a phenomenological approach to a materialist social theory. Keywords: critical phenomenology, critical theory, genetic phenomenology, community, normativity. (shrink)

This paper examines the mechanisms involved in the interpretation of utterances that are both metaphorical and ironical. For example, when uttering 'He's a real number-cruncher' about a total illiterate in maths, the speaker uses a metaphor with an ironic intent. I argue that in such cases both logically and psychologically, the metaphor is prior to irony. I hold that the phenomenon is then one of ironic metaphor, which puts a metaphorical meaning to ironic use, rather than an irony used metaphorically (...) (§1). This result is then used to argue for the claim that in metaphor, it is metaphorical, not literal, meaning that determines the utterance‘s truth conditions. Gricean accounts, which exclude metaphorical meaning from truth conditional content and rely entirely on conversational implicature, are seen to be unsatisfactory. Five contextualist arguments are briefly discussed to the conclusion that metaphorical content is part of truth-conditional content, rather than implicated (§2). (shrink)

Slurs are typically defined as conveying contempt based on group-membership. However, here I argue that they are not a unitary group. First, I describe two dimensions of variation among derogatives: how targets are identified, and how offensive the term is. This supports the typical definition of slurs as opposed to other derogatives. I then highlight problems with this definition, mainly caused by variable offence across slur words. In the process I discuss how major theories of slurs can account for variable (...) offence, and conclude that contempt based on group-membership doesn’t cover all the data. I finish by noting that the most offensive slurs are those that target oppressed groups. I claim it is oppression that underpins most offence, and that beyond this offensive property, some slurs are actively used to oppress. (shrink)

Two rival accounts of irony claim, respectively, that pretence and echo are independently sufficient to explain central cases. After highlighting the strengths and weaknesses of these accounts, I argue that an account in which both pretence and echo play an essential role better explains these cases and serves to explain peripheral cases as well. I distinguish between “weak” and “strong” hybrid theories, and advocate an “integrated strong hybrid” account in which elements of both pretence and echo are seen as complementary (...) in a unified mechanism. I argue that the allegedly mutually exclusive elements of pretence and echo are in fact complementary aspects enriching a core structure as follows: by pretending to have a perspective/thought F, an ironic speaker U echoes a perspective/thought G. F is merely pretended, perhaps caricaturised or exaggerated, while G is real/possible. (shrink)

This paper takes a critical stance on Tallis’s separation of causation and agency. While his critique of the causal theory of action and the assumptions about causation underlying different versions of determinism, including the one based on neuroscience is right, his rejection of causation (of all sorts) has implausible consequences. Denying the link between action and causation amounts to overlooking the role action plays in causal inference and in the origin of causal concepts. I suggest that a weaker version of (...) Tallis’ claim, compatible with causation understood as agency, would work better. (shrink)

We think and speak in figures. This is key to our creativity. We re-imagine one thing as another, pretend ourself to be another, do one thing in order to achieve another, or say one thing to mean another. This comes easily because of our abilities both to work out meaning in context and re-purpose words. Figures of speech are tools for this re-purposing. Whether we use metaphor, simile, irony, hyperbole, and litotes individually, or as compound figures, the uses are all (...) rooted in literal meanings. These uses invite us to explore the context to find new meanings, new purposes, beyond the literal. -/- This special issue of Philosophical Studies brings together eight papers on various aspects and applications of figurative speech including: David Hills, Mitch Green, Liz Camp, Ofra Magidor, Larry Horn, Ken Walton, Stephen Barker, and Mihaela Popa-Wyatt. (shrink)

This paper argues that we need to re-think the semantics/pragmatics distinction in the light of new evidence from embedding of irony. This raises a new version of the old problem of ‘embedded implicatures’. I argue that embedded irony isn’t fully explained by solutions proposed for other embedded implicatures. I first consider two strategies: weak pragmatics and strong pragmatics. These explain embedded irony as truth-conditional content. However, by trying to shoehorn irony into said-content, they raise problems of their own. I conclude (...) by considering how a modified Gricean model can explain that irony embeds qua implicature. This leads us to prefer a local implicature model. This has important consequences for how we draw the semantics/pragmatics distinction. (shrink)

We propose the use of discussion structures as tools for analyzing policy debates in a way that enables the increased participation of lay stakeholders. Discussion structures are argumentation-theoretical tools that can be employed to tackle three barriers that separate lay stakeholders from policy debates: difficulty, magnitude, and complexity. We exemplify the use of these tools on a debate in research policy on the question of responsibility. By making use of discussion structures, we focus on the argumentative moves performed by the (...) parties involved in this debate. We conclude by discussing advantages and limitations of discussion structures and we trace several opportunities for further research on these instruments. (shrink)

R&D collaborations between industry, government, civil society, and research (also known as ‘quadruple helix collaborations’ (QHCs)) have recently gained attention from R&D theorists and practitioners. In aiming to come to grips with their complexity, past models have generally taken a stakeholder-analytical approach based on stakeholder types. Yet stakeholder types are difficult to operationalise. We therefore argue that a processual model is more suited for studying the interaction in QHCs because it eschews matters of titles and identities. We develop such a (...) model in which the QHC is represented as a process of generating four types of value: research value, market value, political value, and societal value. We then apply this processual model in analysing reallife cases of friction in QHCs. Friction is seen, not as an interpersonal clash, but as a discrepancy between two or more value-creation processes that compete for limited resources (some overperforming while others under-performing). (shrink)

It’s natural for hyperbole to mix with metaphor and irony, and other figures of speech. How do they mix together and what kind of compound, if any, arises out of the mixing? In tackling this question, I shall argue that thinking of hyperbolic figures along the lines familiar from ironic metaphor compounds is a temptation we should resist. Looking in particular at hyperbolic metaphor and hyperbolic irony, I argue, they don’t yield a new encompassing compound figure with one figure building (...) on another. Instead, what we have is one dominant figure colored with hyperbolic tinges. So what does hyperbole bring to the mixing pot? I suggest we should think of hyperbole in hyperbolic figures as being an interpretive effect, modulating the working of the partner figure and thus rendering more emphatic. (shrink)

This paper argues that there are notable similarities between Collingwood’s method of investigating absolute presuppositions and contemporary strands of pragmatism, focusing on two areas - the critique of realism and causation. It is first argued that there are methodological similarities between Collingwood’s argument against realism and his Kantian-inspired critique of metaphysics, and Putnam’s critique of externalism. Regarding causation, it is argued that Collingwood’s view and Price’s pragmatist approach have a common method – investigating causation in the context of specific human (...) practices. Both authors place causation in the framework of scientific inquiry as opposed to making it the subject of the inquiry itself. Thus, Collingwood’s work proves to be in line with current metaphilosophical debates, particularly in the philosophy of science. (shrink)

Harmful and dangerous language is frequent in social media, in particular in spaces which are considered anonymous and/or allow free participation. In this paper, we analyse the language in a Telegram channel populated by followers of Donald Trump, in order to identify the ways in which harmful language is used to create a specific narrative in a group of mostly like-minded discussants. Our research has several aims. First, we create an extended taxonomy of potentially harmful language that includes not only (...) hate speech and direct insults, but also more indirect ways of poisoning online discourse, such as divisive speech and the glorification of violence. We apply this taxonomy to a large portion of the corpus. Our data gives empirical evidence for harmful speech such as in/out-group divisive language and the use of codes within certain communities which have not often been investigated before. Second, we compare our manual annotations to several automatic methods of classifying hate speech and offensive language, namely list based and machine learning based approaches. We find that the Telegram data set still poses particular challenges for these automatic methods. Finally, we argue for the value of studying such naturally occurring, coherent data sets for research on online harm and how to address it in linguistics and philosophy. (shrink)

Approaching mental health on a global scale with particular reference to low- and mid-income countries raises issues concerning the disregard of the local context and values and the imposition of values characteristic of the Global North. Seeking a philosophical viewpoint to surmount these problems, the present paper argues for a value-laden framework for psychiatry with the specific incorporation of value pluralism, particularly in relation to the Global South context, while also emphasizing personal values such as the choice of treatment. In (...) sketching out this framework, the paper aims to overcome the clash between universalism and relativism about psychiatric categories by focusing on how overlaps between cultures can contribute to ontology-building. A case study analyzing ethnopsychiatric research in the context of South India will illustrate the proposed view, while also pointing out avenues for further research on the causal efficacy of local shared beliefs about mental disorder. If approaches across different traditions and theoretical frames are shown to work in treating similar ailments, causal connections appear to cut across the different ontologies. Ethnopsychiatry would play a central role in such research, namely in disclosing the variables and mechanisms at work within the local approaches. (shrink)

This paper investigates how an introductory philosophy course influences the moral and political development of undergraduate students in a Liberal Arts university in Central Asia. Within a context of rapid changes characteristic of transitional societies—reflected in the organization of higher education—philosophy provides students with the means to reason about moral and political values in a way that overcomes the old ideological tenets as well as contemporary reluctance to theoretical inquiry. Studying philosophy provides a remedy for deficiencies in both secondary and (...) higher education, by improving general reading and reasoning skills, that enable the development of moral reasoning. Furthermore, familiarity with major works of moral and political philosophy can help students comprehend the patterns of social change, as well as surmount the issue of unsatisfactory theoretical foundations for social science. (shrink)

This article provides a conceptual account of causal understanding by connecting current psychological research on time and causality with philosophical debates on the causal asymmetry. I argue that causal relations are viewed as asymmetric because they are understood in temporal terms. I investigate evidence from causal learning and reasoning in both children and adults: causal perception, the temporal priority principle, and the use of temporal cues for causal inference. While this account does not suffice for correct inferences of causal structure, (...) I show it to serve as a preliminary understanding of causal concepts as asymmetric, that later incorporates other types of evidence. This approach supplies causal models with an asymmetric concept of causation that underlies hypotheses about causal structure, as I will illustrate from the framework of the knowledge-based causal induction model. I further argue for an integrating perspective, showing how the understanding of causes as preceding their effects underlies both psychological models and philosophical debates over time and the causal asymmetry, particularly regarding problem cases such as simultaneous causation or backwards causation, and the conceptual connection between causation and action. (shrink)

Beginning with Freud’s treatment of identification as an ambivalent process, we explore identification’s polarization between narcissistic idealization and melancholic division. While narcissistic identification can be seen as a strategy adopted by the ego to avoid the educational development of its drives and to maintain itself either in whole or in part in an infantile state, melancholic identification activates a tension between the ego-ideal and the real ego at the expense of the latter. After discussing the ambivalence of identification, we review (...) Freud’s discussion of mass formations as group identifications, arguing that the work of facilitating a productive sublimation of the drives cannot be reduced to a strengthening of the artificial masses represented by social institutions such as the church and the educational system. Instead, the difference between mass formations allowing for collective sublimation and those suffering from narcissistic or melancholic blockages must be found in the productive qualities of the mass itself. In closing, we outline a few ways in which we might begin to understand the political contribution of masses to the maturation of human drives. (shrink)

Several important philosophical problems (including the problems of perception, free will, and scepticism) arise from antinomies that are developed through philosophical paradoxes. The critical strand of ordinary language philosophy (OLP), as practiced by J.L. Austin, provides an approach to such ‘antinomic problems’ that proceeds from an examination of ‘ordinary language’ (how people ordinarily talk about the phenomenon of interest) and ‘common sense’ (what they commonly think about it), and deploys findings to show that the problems at issue are artefacts of (...) fallacious reasoning. The approach is capable, and in need of, empirical development. Proceeding from a case-study on Austin’s paradigmatic treatment of the problem of perception, this paper identifies the key empirical assumptions informing the approach, assesses them in the light of empirical findings about default inferences, contextualisation failures, and belief fragmentation, and explores how these findings can be deployed to address the problem of perception. This facilitates a novel resolution of the problem of perception. Proceeding from this paradigm, the paper proposes ‘experimental critical OLP’ as a new research program in experimental philosophy that avoids apparent non-sequiturs of OLP, extends and transforms experimental philosophy’s ‘sources program’, and provides a promising new strategy for deploying empirical findings about how people ordinarily talk and think about phenomena, to address longstanding philosophical problems. (shrink)

This paper discusses von Wright's theory of causation from Explanation and Understanding and Causality and Determinism in contemporary context. I argue that there are two important common points that von Wright's view shares with the version of manipulability currently supported by Woodward: the analysis of causal relations in a system modelled on controlled experiments, and the explanation of manipulability through counterfactuals - with focus on the counterfactual account of unmanipulable causes. These points also mark von Wright's departure from previous action-based (...) theories of causation. Owing to these two features, I argue that, upon classifying different versions of manipulability theories, von Wright's view should be placed closer to the interventionist approach than to the agency theory, where it currently stands. Furthermore, given its relevance in contemporary context, which this paper aims to establish, I claim that von Wright's theory can be employed to solve present problems connected to manipulability approaches to causation. (shrink)

This paper examines philosophical debates about concepts of biodiversity, making the case for conceptual pluralism. Taking a pragmatist perspective, I argue that normative concepts of biodiversity and eco-centric concepts of biodiversity can serve different purposes. The former would help stress the values of local communities, which have often been neglected by both early scientific approaches to conservation, and by policy makers prioritizing the political or economic interests of specific groups. The latter would help build local research programs independent of pressures (...) from economic or political actors. I employ a case study on environmental research on walnut forests in Kyrgyzstan in support of my argument. Against tendencies to frame different understandings of biodiversity in terms of geographical areas, I propose an interpretation drawing on the philosophy of ecology. Adherence to environmental pragmatism enables a sufficiently complex picture of developing environmental research in the area, capturing issues about scientific framings and local understandings. (shrink)

Ganeri's [2018] discussion of mental time travel and the self focuses on remembering the past, but has less to say with respect to the status of future-oriented mental time travel. This paper aims to disambiguate the relation between prospection and the self from the framework of Ganeri's interpretation of three Buddhist views—by Buddhaghosa, Vasubandhu, and Dignaga. Is the scope of Ganeri's discussion confined to the past, or is there a stronger assumption that future thought always entails self-representation? I argue that (...) if mental time travel towards the past and towards the future are continuous, both past and future thought should be possible independently of self-representation. An assumption of discontinuity however would enable the employment of the self as one of the defining differences between remembering the past and imagining the future. The two options can be further contrasted on the basis of distinct ways of constructing past/future scenarios (field vs. observer perspective), modes of experiencing time (known vs. lived), and the origin of mental time travel (episodic vs. semantic memory). I further assess the compatibility of future-oriented thought with the three Buddhist views on the basis of these coordinates. (shrink)

This article examines how specific realist and projectivist versions of manipulability theories of causation deal with the problem of objectivity. Does an agent-dependent concept of manipulability imply that conflicting causal claims made by agents with different capacities can come out as true? In defence of the projectivist stance taken by the agency view, I argue that if the agent’s perspective is shown to be uniform across different agents, then the truth-values of causal claims do not vary arbitrarily and, thus, reach (...) a satisfactory level of objectivity. My argument connects Price’s considerations on the situation of deliberation, whose structure, common to all agents, is the same with respect to both decision making and causal claims on a concept inspired by Douglas’s classification of objectivity of thought processes: the perspective of the detached agent. I further argue that, despite his agent-independent concept of intervention, Woodward’s claim of a stronger objectivity standard cannot be achieved, as the relativity of causal concepts to a variable set brings about the issue of the agent’s choice of variables. Consequently, a more permissive objectivity standard applies to both views. (shrink)

This paper discusses methodological similarities between Collingwood's approach to causation and contemporary manipulability-based views. Firstly, I argue that on both approaches there is a preoccupation with the origin of causal concepts which further connects to the aim of establishing the priority of a certain concept/sense of causation as more fundamental. The significant difference lies in Collingwood's focus on the logical and historical priority (Collingwood's sense I) while in more recent theories the focus has been on psychology (i.e., on different philosophical (...) concepts of causation tested in psychological setting-- Woodward, Waskan, Gijsbers & de Bruin). Secondly, I argue that on both Collingwood's views and contemporary approaches (especially Menzies & Price, Price, but also Woodward) there is an important connection between causation and the agent's perspective. This can be subsumed under what Collingwood identifies as the main presupposition underlying causal thought: the relation between the agent's perceived situation and the agent's desired situation/ goal. More broadly, the recent views on causation under discussion share Collingwood's aim of elucidating the problem of causation through investigating causal knowledge and thus can be integrated with his wider project of addressing metaphysical issues through the means of epistemology. (shrink)